A treisprezecea zi    Dupa infernala noapte petrecuta in lupta cu tantarii si caldura, odata cu mijirea zorilor sunt in picioare .O alta incercare de a remedia camera ce pierde e un alt esec,asa ca ;la drum! In Remetea Mare incerc sa-mi recapat fortele si moralul cu o cafea mare,dar nicio sansa.Ma indrept spre Lugoj,drumul e bun si sigur.E unul din putinele drumuri un pic mai sigure din Romania,parcurse de mine in bicicleta.In lipsa pistelor ciclabile, acel metru dintre partea de rulare si marginea asfaltului iti asigura un minim de siguranta.N-as vrea sa fiu rautacios ,dar am deja primele experiente negative cu educatia civica a soferilor romani.Desi sunt in afara benzii de rulare ,sunt nenumarate masinile ce ma claxoneaza insistent,in apropierea mea ,unii soferi incercandu-si maestria la volan pe mine, cu treceri razante ce ma dezechilibreaza uneori.Ocolesc Lugojul pe soseaua de centura si ma-ndrept increzator spre Caransebes.Telefonic nu pot contacta pe Cosmin Iovanovici insa in Italia ,Victoria a reusit sa intre pe net in contact cu el si sa ma asigure de sprijinul celor din Caransebes.O licarire de speranta incearca sa-mi ridice moralul daramat de oboseala si dezamagiri.Chiar daca uneori mi-am urlat oboseala si uneori diverse dureri , in gura mare peste campurile pustii parcurse,va asigur ca era mai mult o descarcare si nu o parere de rau pentru ceeace faceam.Cu toate durerile ,oboseala si micile nervozitati ale momentului , mereu eram constient  de placerea si gustul de inedit al intreprinderii mele.Ajuns la aproape 20 de km. de Caransebes, ma opresc in dreptul unui tanar ce cosea iarba pe marginea drumului si risipindu-mi si ultima bruma de puteri incerc cu ajutorul coasei acestuia sa-mi amintesc de vremurile cand coseam iarba pe muntii mei din Valea Doftanei. In acel moment Cosmin, cu o amabilitate de toata admiratia se ofera sa ma aduca cu masina scutindu-ma de efortul ultimilor 20 de km.Refuz si cu speranta renascand in mine ma apuc la drum. Dar muschii mei si bicicleta ce a inceput sa scartaie ingrijorator nu mai sunt de acord cu acest mic efort. Bicicletei ii vorbesc ca unui copil : Hai cu tata ca mai e un pic, nu ma lasa tocmai acum.! Cat despre mine incerc sa ma mint ca sunt ajuns :

Timisul la Lugoj

Tanarul cu coasa si tatal lui oameni saritori si dornici sa ajute cu ce pot si ei...

Caransebes

Uite Caransebesul, e aici dupa colt!Deja am facut cei 100 de km. si-s nemancat si nedormit.Tarandu-ma astfel ajung la intrare in Caransebes ,mai raman cativa km. de facut si in timp ce-mi verific mesajele telefonice,se apropie de mine un tanar pe bici ce ma intreaba daca sunt eu Dan Petcu.Confirmata identitatea mea ,tanarul Bogdan Ionescu, se ofera sa ma insoteasca la destinatie.Ati vazut vreodata indirjirea cu care ,cel in pericol de inec, se agata de colacul aruncat in ajutor. Asa m-am agatat eu de acest tanar ce m-a purtat la liman. Deschizandu-mi calea  catre hostelul unde eram asteptat am reusit sa ajung in timp pentru a-l saluta  pe Cosmin .M-am cazat prenotand pentru doua zile,si infometat ca un lup ,am mancat in compania lui Bogdan.Apoi bere ,taclale,si la  camera. Acest tanar de isprava mi-a aratat si cum schimband supapele de la pompa o transformi pentru ventile diverse. Ce simplu era ! Imi pare nespus de rau ca n-am facut nicio fotografie cu Bogdan dar il asigur ca amintirea intalnirii cu el intr-un moment atat de dificil pentru mine , va ramane de neuitat. Asadar dus , o alta bere,si zicand ca ma odihnesc decat un pic pana la intalnirea serala cu noii prieteni , cad intr-un somn adanc de nici n-am mai auzit ciocaniturile in usa ,ale lui Cosmin,ce ma cauta.Continui cu A paisprezecea zi,caci este zi de repaus. Dupa noaptea de somn tip "bustean"  ma trezesc devreme si trec imediat la revizia bicicletei. Desfac totul, verific , ung si montez la loc . Schimb si camera buclucasa si fac o ultima verificare . O tura prin centrul orasului pentru a ma asigura ca totul e corect montat,mici cumparaturi, schimb monetar si apoi la masa de pranz.Dupamiaza sunt invitat  de Cosmin sa le fac o vizita.Impreuna cu sotia sa Mietta se ocupa voluntar de pregatirea extra scolara a copiilor defavorizati de soarta. Ii ajuta la pregatirea lectiilor si cu ajutorul unor sponsorizari,le asigura cate-o gustare,un pahar de suc,rechizite,si material didactic.Oferind caldura si atentia sufletelor lor generoase dar si un pic de intransigenta ( necesara dealtfel) in privinta educatiei si pregatirii scolare,ajuta acesti copii sa-si schimbe soarta prin ei insisi.Educatia ,cultura si sportul sunt mijloacele alese de cei doi de a transforma aceasta generatie devaforizata,intr-una invingatoare.Miscator si totodata de luat aminte.Nu-i ajutorul bogatanilor plecati cu sacosa de zahar , ulei si galeti de plastic,in perspectiva asigurari de voturi electorale. Aveti tot respectul  si admiratia mea ,oameni buni.   E miezul noptii si ma pregatesc mental de urmatoarea etapa a calatoriei mele. Un alt prieten ma asteapta la Petrosani...

 Copii lui Cosmin si ai Miettei

Prietenul Cosmin  Iovanovici Petruta Marian

 hostelul ce m-a gazduit doua zile in Caransebes

A douasprezecea zi .    E duminica si-s gata de drum.Intrarea in Romania e "dupa colt " si rotile bicicletei mele au prins aripi imaginare.Moralul e la inaltime chiar daca mici dubii imi zgandare mintea.Cu internetul dezafectat in Italia , sotia mea n-a reusit sa contacteze pe nimeni din Arad, inca, si deci n-am nicio posibilitate de a contacta prietenii mei virtuali din acest oras. As fi vrut sa raman doua zile  pentru o mica refacere si controlul bicicletei si deci necunoscand orasul mi-era de folos sfatul si indrumarile unor biciclisti localnici. Deci dupa vizitarea centrului orasului Makò ( destul de interesant din punct de vedere arhitectonic),o cafea proasta si fierbinte dar imbunatatita cu o gura de palinca data de catre barman "pe sub tejghea" , din doua pedale trec de Apatfalva si sunt la granita, la punctul de la Nadlac. Sarind coada de masini ma prezint la vames cu buletinul romanesc pentru legitimare dar el imi zice, cu o mina serioasa , ca trebuie sa ma duc sa fac coada de transportatori (T I R ) pentru vamuire,apoi incepe si rade.Buna gluma ! Nadlac, Pecica , Arad. Trec prin zone unde deosebirea dintre casoaiele de gust indoielnic, cu turnulete, garduri in fier forjat si covoare intinse in curte la intrarea in casa , si blocurile decrepite ale epocii comuniste este un simbol al Romaniei contemporane. Mi-e frica sa fac poze asa ca ma grabesc spre Arad. Sunt in Arad ,si dupa o verificare a telefonului ( nicio veste ) ma indrept spre gara orasului. E ora de pranz  si dupa un chebab si-o bere incep sa-mi fac planuri.E duminica, vremea e buna si-nsorita, dupa atata ploaie ,si iarna lunga ,toti ies la ture in bici,deci e greu sa gasesti pe cineva cunoscut. ( cu doi prieteni virtuali in Arad ,a-i gasi ,e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan ). Voi continua drumul spre Timisoara unde sperantele mele de a gasi pe cineva sunt mai mari.La drum caci e inca devreme si desi fac doua ,trei opriri de hidratare  (bere) ma misc destul de repede. La un moment dat insa incep sa simt un mers ciudat al bicicletei si ve

rificand , constat ca fac pana.Camera  bagata rasucit la Szeged s-a ros si acum a cedat, dupa mai bine de o suta de km. Ma hotarasc sa schimb camera cu una noua iar peticul sa-l fac mai tarziu,dar observ ca ventilele nu sunt identice si deci nu pot umfla noua camera (solutia aveam s-o aflu mai tarziu, la Caransebes),asa ca peticesc cum pot mai bine vechea camera si-o umflu.Pe moment tine , dar de la rosatura a facut pori invizibili care imi desumfla camera  dupa 10-15 km. Continui drumul cu o stare de nervi crescanda datorita ingrijorarii provocate de lipsa de contacte, pompelor ce trebuie sa le dau la fiecare 10km.si oboselii ce se acumuleaza cu fiecare pedala data. In sfarsit sunt la portile Timisoarei dar nici aici nu reusesc sa contactez pe nimeni,si dupa cativa km. parcursi in oras in cautarea unui loc de cazare,cer informatii ununi taximetrist.Ma lamureste ca preturile de cazare in Timisoara sunt prohibitive si deci trebuie sa caut ceva pe la marginile orasului.Nicio sansa  nici pe afara ,asa ca dupa un "du-te , vino " de cativa km. , cum se apropia si seara , ma decid sa ies din oras spre Caransebes si sa raman peste noapte in natura.Se intuneca bine, si dupa aeroport, la intrare in Remetea ,ma retrag in boscheti.Imi aleg un loc ferit , destul de drept,cu iarba inalta ca sa -mi foloseasca si de saltea, mananc fasolea cu carnati si bere, si fara sa desfac cortul ,optez pentru sac si saltea,caci seara e calda si cerul senin fara nicio amenintare de ploaie. Cea mai lunga si dificila noapte.Tot neamul tantaresc, mama tantarilor cu toti copii ei de gat, tatal, unchii si toti nepotii,chiar si bunica tantarilor venita cu dentiera,s-au hotarat sa ma manance de viu in acea noapte.Dorm aproape gol din cauza caldurii ,si-ncerc sa las cat mai putin din mine tantarilor  ghemuindu-ma in sacul de dormit si sigilandu-ma complet. Dar mi-e cald si ma sufoc si la fiecare sfert de ora sunt nevoit sa ies afara din sac la aer si atunci...carnagiu. In plus ,locul ales de mine  ce parea plat din cauza ierbii inalte, s-a dovedit plin de gloduri si trebuie sa ma incolacesc ca un sarpe pentru o pozitie cat de cat mai comoda.Cald, gloduri si tantari pentru doua ore de somn furate datorita imensei oboseli. La ora cinci dimineata cu primii zori zic Gata! cu acest chin si ma pregatesc de o noua zi. Concluzia zilei: oboseala, nervi ,dezamagire. Datorita lipsei mele de experienta cicloturistica ,carentelor in pregatirea tactica si tehnica a calatoriei, nerabdarii si oboselii,am fost lipsit de placerea de a vizita Timisoara si de a intalni si cunoaste pasionatii de bicicleta din acest oras, lucru pe care tineam foarte mult sa-l fac.Insa Timisoara va ramane unul din obiectivele urmatoarei aventuri pe doua roti. Promit !

A unsprezecea zi.     Las la ora 7 dimineata gazda ce ma saluta cu sincera admiratie,si dupa o tura rapida prin centrul orasului ,iau drumul Szegedului.Apropierea de Romania  ma face un pic cam nerabdator ,asa ca nicio fotografie. Traseul trece prin Baja,Tatahaza,Kisszalas,Morahalom,Szeged,Makò. Drumul e spornic prin pusta maghiara si il fac destul de rapid pentru a evita caldura de dupamasa. Strabat campuri intinse,unde privirea nu se impiedica de nimic pe zeci si zeci de km. In apropiere de Szeged trec printr-o padure de salcami ,pe o pista ciclabila strajuita de maci de-o parte si  de alta. O mica pata de culoare in peisajul tern al pustei (fiind un om al muntelui, ma simt mai in largul meu in peisajele montane lipsite de monotonie).Deci destul de devreme ajung la Szeged , strabatand cei 100 km. intr-un timp bunicel , asa ca la ora 14 sunt la Lidle-ul de la intrarea in oras pentru a-mi face proviziile de mancare si baut. Imi iau toate precautiile in privinta bagajelor,caci doi tipi isi beau berea la intrarea in magazin, cu priviri curioase si insistente catre bicicleta mea. La iesire, in timp ce imi aranjam bagajele, cei doi incearca o discutie cu mine ,si mai mult prin semne  si cu franturi de germana, le explic" ce si cum". Ma intreaba de durata si lungimea calatoriei,iar apoi mirati ma intreaba daca am avut probleme la bicicleta.Ei saracii se chinuiau sa umfle un cauciuc de la o bicicleta antedeluviana .Raspunzandu-le ca n-am avut niciun fel de probleme,chiar ma cuprind ganduri de satisfactie si superioritate orgolioasa , pe care Doamne Doamne,nu le gaseste corecte si mi le va plati in cel mai scurt timp.Gandeam ca de fapt am carat degeaba un cauciuc de rezerva si alte 3 camere ,in timp ce cauciucul din spate m-ar fi tinut lejer pana acasa, iar camera peticita din 3 ianuarie tinea perfect. In sfarsit strabat Szegedul, trec Muresul catre Makò si socotind in sinea mea ca pana la inserat pot intra in Romania cu un mic efort,ma grabesc spre iesirea din oras, cand... .Intr-o intersectie aud un zgomot ciudat la roata din spate si imaginandu-mi ca e vorba de-o pana mai fac 10 m pentru a iesi din trafic. Luasem un holshurub destul de gros ,care in cei 10m parcursi a facut o frumusete de gaura in cauciuc. Oprit la marginea drumului incerc remedierea penei sub un soare inabusitor,asa ca trec la berea cumparata pantru a mai indulci din tragedia momentului.Nimic de facut, camera peticita nu tine,iar cauciucul are o gaura in partea de rulare ,preocupant de mare. Dupa doua -trei incercari nereusite,renunt si schimb tot, cauciuc si camera. Insa toropit de caldura si aiurit bag noua camera fara a o umfla un pic si reusesc sa o rasucesc pe geanta. Odata umflata nu se vedea nimic deosebit la o privire grabita.,asa  ca ,consider treaba facuta,si ma uit in jur dupa niste apa pentru a ma spala pe maini. O tanara imi ofera apa si sapun sa ma spal ,iar tatal ei vine cu prosopul si o mare cana de vin Tokaj.Cel mai bun si dulce vin baut de mine ,care nu sunt un cunoscator.Incercam si o bruma de discutie dar mai mult prin semne ,pana cand afland destinatia mea,cei doi marturisesc ca sunt din Sovata, deci ne putem intelege in romaneste. Si pune-te pe povesti si taclale in romaneste cu doi unguri din Romania la Szeged.Las cei doi oameni primitori si amabili si chiar imi uit la ei si o pereche de manusi. Cum s-a facut  destul de tarziu , ma multumesc cu  cei 30 km pana la Makò lasand intrarea in Romania pe ziua urmatoare.Gasesc gazda intr-o cabana pe malul Muresului la intrarea in Makò si dupa o bere si o partida de tenis cu tantarii din jur ma bag la culcare. Morala zilei: Mandria si prostia se platesc intotdeauna !

 Paznicii pustei maghiare

 Biserica singuratica din pusta

Drum printre maci

 Zbor deasupra Szegedului

 Cobitorii din Szeged

 Muresul la Szeged

Muresul la Makò

 Prieteni din Makò