mercoledì 21 agosto 2013

A unsprezecea zi.     Las la ora 7 dimineata gazda ce ma saluta cu sincera admiratie,si dupa o tura rapida prin centrul orasului ,iau drumul Szegedului.Apropierea de Romania  ma face un pic cam nerabdator ,asa ca nicio fotografie. Traseul trece prin Baja,Tatahaza,Kisszalas,Morahalom,Szeged,Makò. Drumul e spornic prin pusta maghiara si il fac destul de rapid pentru a evita caldura de dupamasa. Strabat campuri intinse,unde privirea nu se impiedica de nimic pe zeci si zeci de km. In apropiere de Szeged trec printr-o padure de salcami ,pe o pista ciclabila strajuita de maci de-o parte si  de alta. O mica pata de culoare in peisajul tern al pustei (fiind un om al muntelui, ma simt mai in largul meu in peisajele montane lipsite de monotonie).Deci destul de devreme ajung la Szeged , strabatand cei 100 km. intr-un timp bunicel , asa ca la ora 14 sunt la Lidle-ul de la intrarea in oras pentru a-mi face proviziile de mancare si baut. Imi iau toate precautiile in privinta bagajelor,caci doi tipi isi beau berea la intrarea in magazin, cu priviri curioase si insistente catre bicicleta mea. La iesire, in timp ce imi aranjam bagajele, cei doi incearca o discutie cu mine ,si mai mult prin semne  si cu franturi de germana, le explic" ce si cum". Ma intreaba de durata si lungimea calatoriei,iar apoi mirati ma intreaba daca am avut probleme la bicicleta.Ei saracii se chinuiau sa umfle un cauciuc de la o bicicleta antedeluviana .Raspunzandu-le ca n-am avut niciun fel de probleme,chiar ma cuprind ganduri de satisfactie si superioritate orgolioasa , pe care Doamne Doamne,nu le gaseste corecte si mi le va plati in cel mai scurt timp.Gandeam ca de fapt am carat degeaba un cauciuc de rezerva si alte 3 camere ,in timp ce cauciucul din spate m-ar fi tinut lejer pana acasa, iar camera peticita din 3 ianuarie tinea perfect. In sfarsit strabat Szegedul, trec Muresul catre Makò si socotind in sinea mea ca pana la inserat pot intra in Romania cu un mic efort,ma grabesc spre iesirea din oras, cand... .Intr-o intersectie aud un zgomot ciudat la roata din spate si imaginandu-mi ca e vorba de-o pana mai fac 10 m pentru a iesi din trafic. Luasem un holshurub destul de gros ,care in cei 10m parcursi a facut o frumusete de gaura in cauciuc. Oprit la marginea drumului incerc remedierea penei sub un soare inabusitor,asa ca trec la berea cumparata pantru a mai indulci din tragedia momentului.Nimic de facut, camera peticita nu tine,iar cauciucul are o gaura in partea de rulare ,preocupant de mare. Dupa doua -trei incercari nereusite,renunt si schimb tot, cauciuc si camera. Insa toropit de caldura si aiurit bag noua camera fara a o umfla un pic si reusesc sa o rasucesc pe geanta. Odata umflata nu se vedea nimic deosebit la o privire grabita.,asa  ca ,consider treaba facuta,si ma uit in jur dupa niste apa pentru a ma spala pe maini. O tanara imi ofera apa si sapun sa ma spal ,iar tatal ei vine cu prosopul si o mare cana de vin Tokaj.Cel mai bun si dulce vin baut de mine ,care nu sunt un cunoscator.Incercam si o bruma de discutie dar mai mult prin semne ,pana cand afland destinatia mea,cei doi marturisesc ca sunt din Sovata, deci ne putem intelege in romaneste. Si pune-te pe povesti si taclale in romaneste cu doi unguri din Romania la Szeged.Las cei doi oameni primitori si amabili si chiar imi uit la ei si o pereche de manusi. Cum s-a facut  destul de tarziu , ma multumesc cu  cei 30 km pana la Makò lasand intrarea in Romania pe ziua urmatoare.Gasesc gazda intr-o cabana pe malul Muresului la intrarea in Makò si dupa o bere si o partida de tenis cu tantarii din jur ma bag la culcare. Morala zilei: Mandria si prostia se platesc intotdeauna !



 Paznicii pustei maghiare

 Biserica singuratica din pusta


Drum printre maci



 Zbor deasupra Szegedului
 Cobitorii din Szeged


 Muresul la Szeged

Muresul la Makò




 Prieteni din Makò

Nessun commento:

Posta un commento