A douasprezecea zi .    E duminica si-s gata de drum.Intrarea in Romania e "dupa colt " si rotile bicicletei mele au prins aripi imaginare.Moralul e la inaltime chiar daca mici dubii imi zgandare mintea.Cu internetul dezafectat in Italia , sotia mea n-a reusit sa contacteze pe nimeni din Arad, inca, si deci n-am nicio posibilitate de a contacta prietenii mei virtuali din acest oras. As fi vrut sa raman doua zile  pentru o mica refacere si controlul bicicletei si deci necunoscand orasul mi-era de folos sfatul si indrumarile unor biciclisti localnici. Deci dupa vizitarea centrului orasului Makò ( destul de interesant din punct de vedere arhitectonic),o cafea proasta si fierbinte dar imbunatatita cu o gura de palinca data de catre barman "pe sub tejghea" , din doua pedale trec de Apatfalva si sunt la granita, la punctul de la Nadlac. Sarind coada de masini ma prezint la vames cu buletinul romanesc pentru legitimare dar el imi zice, cu o mina serioasa , ca trebuie sa ma duc sa fac coada de transportatori (T I R ) pentru vamuire,apoi incepe si rade.Buna gluma ! Nadlac, Pecica , Arad. Trec prin zone unde deosebirea dintre casoaiele de gust indoielnic, cu turnulete, garduri in fier forjat si covoare intinse in curte la intrarea in casa , si blocurile decrepite ale epocii comuniste este un simbol al Romaniei contemporane. Mi-e frica sa fac poze asa ca ma grabesc spre Arad. Sunt in Arad ,si dupa o verificare a telefonului ( nicio veste ) ma indrept spre gara orasului. E ora de pranz  si dupa un chebab si-o bere incep sa-mi fac planuri.E duminica, vremea e buna si-nsorita, dupa atata ploaie ,si iarna lunga ,toti ies la ture in bici,deci e greu sa gasesti pe cineva cunoscut. ( cu doi prieteni virtuali in Arad ,a-i gasi ,e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan ). Voi continua drumul spre Timisoara unde sperantele mele de a gasi pe cineva sunt mai mari.La drum caci e inca devreme si desi fac doua ,trei opriri de hidratare  (bere) ma misc destul de repede. La un moment dat insa incep sa simt un mers ciudat al bicicletei si ve

rificand , constat ca fac pana.Camera  bagata rasucit la Szeged s-a ros si acum a cedat, dupa mai bine de o suta de km. Ma hotarasc sa schimb camera cu una noua iar peticul sa-l fac mai tarziu,dar observ ca ventilele nu sunt identice si deci nu pot umfla noua camera (solutia aveam s-o aflu mai tarziu, la Caransebes),asa ca peticesc cum pot mai bine vechea camera si-o umflu.Pe moment tine , dar de la rosatura a facut pori invizibili care imi desumfla camera  dupa 10-15 km. Continui drumul cu o stare de nervi crescanda datorita ingrijorarii provocate de lipsa de contacte, pompelor ce trebuie sa le dau la fiecare 10km.si oboselii ce se acumuleaza cu fiecare pedala data. In sfarsit sunt la portile Timisoarei dar nici aici nu reusesc sa contactez pe nimeni,si dupa cativa km. parcursi in oras in cautarea unui loc de cazare,cer informatii ununi taximetrist.Ma lamureste ca preturile de cazare in Timisoara sunt prohibitive si deci trebuie sa caut ceva pe la marginile orasului.Nicio sansa  nici pe afara ,asa ca dupa un "du-te , vino " de cativa km. , cum se apropia si seara , ma decid sa ies din oras spre Caransebes si sa raman peste noapte in natura.Se intuneca bine, si dupa aeroport, la intrare in Remetea ,ma retrag in boscheti.Imi aleg un loc ferit , destul de drept,cu iarba inalta ca sa -mi foloseasca si de saltea, mananc fasolea cu carnati si bere, si fara sa desfac cortul ,optez pentru sac si saltea,caci seara e calda si cerul senin fara nicio amenintare de ploaie. Cea mai lunga si dificila noapte.Tot neamul tantaresc, mama tantarilor cu toti copii ei de gat, tatal, unchii si toti nepotii,chiar si bunica tantarilor venita cu dentiera,s-au hotarat sa ma manance de viu in acea noapte.Dorm aproape gol din cauza caldurii ,si-ncerc sa las cat mai putin din mine tantarilor  ghemuindu-ma in sacul de dormit si sigilandu-ma complet. Dar mi-e cald si ma sufoc si la fiecare sfert de ora sunt nevoit sa ies afara din sac la aer si atunci...carnagiu. In plus ,locul ales de mine  ce parea plat din cauza ierbii inalte, s-a dovedit plin de gloduri si trebuie sa ma incolacesc ca un sarpe pentru o pozitie cat de cat mai comoda.Cald, gloduri si tantari pentru doua ore de somn furate datorita imensei oboseli. La ora cinci dimineata cu primii zori zic Gata! cu acest chin si ma pregatesc de o noua zi. Concluzia zilei: oboseala, nervi ,dezamagire. Datorita lipsei mele de experienta cicloturistica ,carentelor in pregatirea tactica si tehnica a calatoriei, nerabdarii si oboselii,am fost lipsit de placerea de a vizita Timisoara si de a intalni si cunoaste pasionatii de bicicleta din acest oras, lucru pe care tineam foarte mult sa-l fac.Insa Timisoara va ramane unul din obiectivele urmatoarei aventuri pe doua roti. Promit !